Opinia publica – tinta manipularii de masa

Cu toate că este folosit atât de des în mass-media şi în orice discuţie ce încearcă să creioneze sfera socială în care trăim, este foarte greu de definit ce este opinia publica. Este poate mai uşor de definit subliniind ce nu este opinie publică. S-a vorbit despre opinie publică ca fiind un ,,concept alunecos’’ sau folosind  metafore ca ,,glonţul magic’’, ,,acul hipotermic’’,  ,,Vocea Divinităţii’’. Chiar s-a spus că acest ,,termen este o capcană’’.

Etimologic termenul provine din latină, opinio, derivat de la opinari (a exprima o opinie). Dicţionarul Latin-Român spune că opinio, onis, s.f. inseamna părere, credinţă, gând, presupunere. Cealaltă jumatate a termenului provine din publicus care este derivat din populus şi care înseamnă popor. Deci plecând de la etimologie descoperim că opinia publică este echivalentă cu părerea poporului. Putem percepe două trăsături principale ale opiniei publice :  consensul unui numar mare de oameni şi forţa posibilă pe care o exercită acest consens.

Primii filozofi vedeau opinia publica ca o forma inferioara de cunoastere, asimilată senzației. Pitagoreicii au acordat raționalitate opiniei publice, sofiștii au minimalizat caracterul ei senzorial, dar au legat evoluția ei de pasiuni sau alte opinii. Platon a plasat-o în afara științei, Aristotel i-a acordat o teorie proprie – retorica. Conceptul modern de opinie publică este rezultat al gândirii iluministe, primele sensuri moderne fiind ilustrate de Jean-Jacques Rousseau, cel care de altfel este creditat că a folosit primul termenul în forma actuală. Una din valențele date conceptului a fost de ,,judecăţi” colective în afara sferei guvernării dar cu impact în luarea deciziei.

Ce nu este opinia publica? Ea nu este ,,opinie populară’’ – reacţiile efemere ale oamenilor cu privire la evenimentele curente din societate. Ea nu este nici ,,opinie individuală’’, nici însumarea opiniilor individuale. Sonia Cristina Stan  spune că: ,,opinia publică reprezintă procesul interactiv de coagulare a opiniilor, atitudinilor şi credinţelor referitoare la o problemă socială majoră care aparţin unui număr semnificativ de persoane dintr-o comunitate exprimate deschis într-o formă sau alta’’. Aşadar opinia publică trebuie să fie coerentă şi omogenă, nu unanimă.

Chiar dacă este clar că e greu să se impuna o definiţie acceptată unanim se poate încerca sintetizarea câtorva dintre cele mai importante axe de conceptualizare. În primul manual  de relaţii publice, Cristalizarea opiniei publice, Edward L. Bernays, părintele Public Relations, observa că opinia publică apare în triplă ipostază : 1) ca judecăţi prost definite, instabile şi schimbătoare ale indivizilor şi grupurilor ; 2) ca agregat al opiniilor individuale, uniforme sau contradictorii, ale bărbaţilor şi femeilor care formează societatea sau anumite grupuri ale societăţii ; 3) ca opinii uzuale ale persoanelor despre unele aspecte ale vieţii publice şi individuale. Septimiu Chelcea face o analiză psiho sociologică extinsă a problematicii opiniei publice în lucrarea ,,Opinia publică. Strategii de persuasiune și manipulare’’. Următoarele definiții sunt extrase din aceasta lucrare. Floyd  H. Allport aprecia că ,,termenul de opinie publică designează o situaţie sau mai mulţi indivizi care se exprimă sau pot fi chemaţi să se exprime în termeni de aprobare sau de susţinere (sau de dezaprobare sau opoziţie) a unei situaţii, persoane sau propuneri larg împărtăşită de o proporţie, intensitate şi constanţă, astfel încât rezultă probabilitatea unei acţiuni efective directe sau indirecte în raport de obiectivul implicat’’. Harwood L. Childs vorbeşte despre faptul că opinia publică devine semnificativă în momentul în care este legată de un public şi de opinii specifice despre anumite probleme. Alfred Sauvy  vedea opinia publică ca pe ,,un arbitru, o conştiinţa, …un tribunal , lipsit fără îndoială de putere juridică, însă redutabil’’. În lucrarea  ,,Relații Publice eficiente’’ Scott M. Cuttlip, citând din studiul ,,Public Opinion Processes’’ al cercetătorilor Vincent Pride și Donald E. Roberts spune că ,,opinia publică nu este definită în mod adecvat ca fiind pur și simplu o stare a cunoașterii individuale…ea reflectă un proces dinamic în care ideile sunt exprimate, ajustate și aduse la același numitor pe drumul către stabilirea de comun acord a cursului unei acțiuni’.

Lucrarea lui Edward  L. Bernays  ,,Cristalizarea opiniei publice’’ este relevanta cand vorbim despre opinia publica. Acesta conceptualizează opinia publică drept ,,termenul care defineşte un grup difuz, nestatornic şi schimbător de judecăţi individuale – când consensuale, când conflictuale – ale oamenilor care alcătuiesc societatea sau orice grup social’’. Se observă că părintele relaţiilor publice spune că opinia publică este o rezultantă a opiniilor individuale, aşadar pentru a putea analiza opinia trebuie mai întâi să facem referire la indivizii care compun grupul social, la opiniile lor individuale. Opiniile individuale sunt reacţii verbale proprii la stimuli exteriori, şi sunt fie fragile, fie ferme datorită suportului cognitiv. Când suportul cognitiv este puternic, opiniile individuale sunt puternice şi vorbim de credinţe ; atunci când suportul cognitiv este slab şi opiniile individuale sunt fragile. Opiniile individuale provin din trei surse : experienţe proprii, raţionamente, contacte cu alţii.

Un rol masiv în formarea sau schimbarea acestor opinii îl are, mai ales în ultimele decenii, mass-media. Mesajele mass-media se suprapun substratului emoțional al opiniilor. Vorbim şi de o intensitate a opiniilor individuale: sunt puternice sau slabe. Persoanele cu opinii individuale puternice îşi afirmă mai uşor poziţia decât cele cu opinii slabe.

Opiniile oamenilor nu sunt independente de credinţele şi de sistemele de valori ale acestora. Asta contribuie la faptul că opiniile sunt inconsecvente şi chiar contradictorii în funcţie de realităţile sociale în care acestea apar. Oamenii au tendinţa de a se pregăti cu o gamă largă de opinii potrivite pentru a face faţă unor situaţii cât mai diverse. Putem observa şi faptul că oamenii au opinii puternice despre lucruri, fenomene etc. despre care ştiu foarte puţin. Edward L. Bernays spune : ,,o persoană care ştie puţine lucruri despre un anumit subiect îşi formează aproape invariabil, judecăţi clare şi categorice în legătură cu acesta’’. Cercetările asupra opiniei publice au arătat faptul că probabilitatea ca un individ să accepte o idee contrară sau diferită de a sa este invers proporţională cu nivelul cunoştinţelor în domeniu. Opiniile exprimate asupra problemelor publice, asupra vieţii sau personalităţilor publice oferă cele mai mari confruntări, ducând la intoleranţă, la imposibilitatea de a permite sau de a înţelege alte puncte de vedere. Edward L. Bernays spunea că această situaţie apare datorită unor ,,compartimente de rezistenţă la logică’’, adică acele credinţe, tradiţii, stereotipuri, presupoziţii fundamentale,concepţii care chiar dacă şi-au pierdut semnificaţia sunt păstrate. Acesta susţine în consecinţă că atunci când se încearcă modificarea opiniilor unui anumit public trebuie să se ia în considerare judecata a priori a acestuia. Opiniile noi care se vor inplementate vor trebui expuse argumentat.

Opinia publică este influenţată de multe forţe exterioare : şcoala, presa, familia, biserica, filmele, arta etc. Faţă de aceste forţe opinia publică se manifestă diferit, în momente diferite. Dacă analizăm modul în care presa acţionează asupra opiniei observăm că sunt cazuri în care aceasta nu are nicio putere asupra unei anumite opinii publice şi atunci putem spune că opinia publică este rigidă. Dar există şi situaţiile în care mass-media se comporta ca o oglinda si reflectă opinia publică existentă, poate chiar o amplifică. O a treia situație apare când mass-media influenţează puternic opinia publică, o ajută să se formeze şi să se schimbe,  opinia publică fiind  maleabilă.

Putem spune, si nu gresim, ca opinia publică ,,apare în interacțiunea dintre publicuri sau grupuri de oameni care comunică și care au un anumit interes comun’’(C. Morozan).

Toate aceste aspecte ale opiniei publice sunt supuse influentarii, manipularii, propagandei daca un individ, un grup, o companie are interes si resurse sa deturneze si sa modifice o anumita opinie publica. Si trebuie sa recunoastem ca suntem martori in fiecare zi la incercari de modificare a opiniilor publice vis a vis de multe subiecte cotidiene.

Va urma!

Lasă un comentariu